Piatra Craiului este un adevarat paradis al florei,
aici gasindu-se aproximativ 30% dintre speciile intalnite pe teritoriul Romaniei, 181 de specii fiind incluse
in “Lista rosie a plantelor superioare din Romania”. 
Vara florile umplu poienile, marginile padurilor,
branele salbatice si creasta acestui munte. O atentie deosebita prezinta garofita Pietrei Craiului,
specie care gaseste doar in acest masiv conditii propice de viata. Alaturi de ea pot fi intalnite: floarea de colti,
sangele voinicului, bulbuci, ghintura galbena, arnica, omagul, ochiul sarpelui, martisorul si multe altele.
Pensiunea Pepino
Un colt de rai ...
Invitatie:
Pensiunea Pepino este locul indeal de petrecere a unei vacante minunate; frumusetea locurilor, ospitalitatea gazdelor si diversitatea ofertei turistice va vor face sa reveniti...
Legaturi utile :
PARCUL NATIONAL "Piatra Craiului"
„Pe mai mult de 22 km. în linie aeriană, trupul acestui uriaş animal preistoric culminează la mijloc cu Piscul Baciului sau Vf. La Om (2244 m.) a cărui altitudine echivalează cu a vârfurilor gemene Cindrelului Ştefleşti, din masivul dintre Olt şi Jiu,sau aproximativ cu vârful Godeanului; iar dintre piscurile Făgăraşilor, Negoiului Moldoveanu îl întrec exact cu 300 m. Între cele două capete ale acestui nemă surat val de piatră, o creastă zimţată ca o spinare de rechin, îşi înşiră nenumăratele ei piscuri şi şei pentru a căror străbatere abia ajung două zile lungi de vară, dealungul drumului de creastă extrem de obositor.”- Ion Ionescu Dunareanu -
Pensiunea Pepino este situata in limitele acestui parc, in zona rasariteana. Zona este foarte potrivita pentru drumetii si escalada putand alege intre numeroase trasee. (Satul Pestera - Valea Raului - Fantana lui Botorog - Poiana Zanoaga - Cabana Curmatura, Cabana Curmatura - vf. Piatra Mica - Crucea Eroilor - Fantana lui Botorog; Cabana Curmatura - Saua Crapaturii - Valea Crapaturii - Zarnesti; Cabana Curmatura - vf. Turnu - Creasta Pietrei Craiului; Satul Magura - Casa Folea - ref. Grind; Satul Magura - M. Toanches - Prapastiile Zarnestilor etc)
Prapastiile Zarnestilor
"Rîul Zărneştilor despică în flancul nord-estic al munţilor Piatra Craiului chei adînci şi întortocheate, prin care pătrunde un drum forestier de interes turistic deosebit.
De la cabana Gura Rîului drumul, pînă aici modernizat, continuă cu drumul forestier şi pătrunde pe valea tot mai îngustă a Rîului Zărneştilor avînd în dreapta pantele împădurite ale masivului Piatra Mică şi în stînga pe cele ale Măgurii Mici. Şoseaua şerpuieşte pe lîngă pîrîul tulbure. De la cariera de piatră de calcar din versantul muntelui Măgura Mică, unde se termină forfota camioanelor, apa Zărneştilor rămîne limpede. După 30' de la plecare trecem prin locul de unde izbucul Fîntînii lui Botorog ţîşneşte cu putere şi se varsă în 
albia bolovănoasă a rîului. De aici în sus, pe valea principală, patul lui este sec. Pe măsură ce pătrundem în inima munţilor, valea devine tot mai strîmtă, întunecoasă şi întortocheată. Lăsăm în urmă casa paznicului de la captări şi ceva mai departe sosim în dreptul Podului Măgurii, unde drumul forestier desprinde o ramură spre stînga, către satul montan Măgura. În vecinătate, pe dreapta drumului principal de pe vale, acolo unde se deschide valea Padina lui Dănişor, se zăreşte poteca şi marcajul traseului în urcuş spre cabana Curmătura, pe o rută mai scurtă, care evită cheile.
Curînd valea capătă aspect de cheie şi din frunzişul des al pădurii apar pereţi albi, înalţi, care se ridică impetuos chiar din marginea drumului forestier, silindu-l să se alipească de firul sec şi bolovănos. Şi talvegul este încorsetat de celălalt versant care devine stîncos. Intrăm, astfel, în Prăpăstiile Zărneştilor, vestitele chei, lungi de cca 3,5 km, cu numeroase coturi şi locuri înguste. Trecem pe lîngă despicăturile rîpelor, pe lîngă bolte învăluite în linişte deplină. Vîntul şi izvoarele, care în alte locuri însufleţesc natura, ocolesc aceste văgăuni aspre, dar pline de frumuseţe...
După 2 km de la intrarea în chei pereţii se dau puţin în lături spre Zănoaga pe dreapta şi Toancheş pe stînga şi lasă loc la gura văii Vlăduşca unei confluenţe importante. Pereţii sînt parcă sprijiniţi pe tăpşane înclinate, pe poliţa cărora pîlcuri de molizi şi făget se agaţă cu îndărătnicie. În această lume cufundată în umbre, şoseaua se mlădiază discret şi se desface în două fire: o ramură porneşte pe valea Vlăduşca, însoţită de marcajul cruce roşie, o alta porneşte pe valea Rîului Zărneştilor, cu acelaşi marcaj de pînă acum, bandă albastră.
Înainte de curba mare a drumului forestier se observă pe dreapta pilonul cu săgeată şi firul unei poteci tăiată cutezător pe povîrnişul mare, pe sub Colţul Mare; acesta este chiar traseul spre cabana Curmătura!"
Nae Popescu
„Cetatea de piatră" a Bucegilor constituie un masiv rigid şi semeţ, atractiv şi impunător care îmbină în mod armonios cele mai variate aspecte carpatice. Pe o suprafaţă restrînsă, natura a consemnat de-a lungul timpului urmele agenţilor care au conlucrat sub cele mai diverse forme. În aceasta rezidă explicarea podurilor înalte etajate la diferite altitudini, văile adînci —cheile — sau cele largi care înscriu în tiparele lor forma literei U, ciupercile de piatră presărate pe suprafeţele înalte expuse tăriei vîntului sau brînele care tivesc abrupturile; ele sînt numai cîteva din aspectele cele mai caracteristice ale Masivului Bucegi.
Leagănul drumeţiei din ţara noastră, Bucegii, rezervă totuşi colţuri necunoscute cu o imensă bogăţie de fenomene, constituind din acest punct de vedere un adevărat laborator natural. Forma generală a acestei maiestoase „Cetăţi de piatră" desemnează o potcoavă care domină cu 500 pînă la peste 1 200 m regiunile limitrofe, individualizîndu-se astfel în cadrul Carpaţilor. Cele două ramuri ale arcului, de direcţie generală nord-sud, aproape paralele pe o distanţă de circa 15 km, cuprind între ele bazinul superior al Ialomiţei şi converg la extremitatea lor nordică în Vf. Găvanele. (2 472 m), nu departe de Vf. Omu (2 507 m), punctul culminant al masivului şi unul dintre cele mai î nalte vîrfuri din Carpaţii noştri.
Ramura dinspre răsărit, înălţată
deasupra văii Prahova, este denumită culmea principală a Bucegilor, iar cea dinspre apus,
culmea Strunga. În afară de acestea, din nodul de culmi format de Vf. Găvanele se mai desprinde
către nord o creastă singuratică, scurtă, numită culmea Bucura, cumpănă de ape
între V. Cerbului (spre est) şi V. Gaura (spre vest), respectiv între bazinul Prahovei ş
i Bîrsei, şi care conduce în Vf. Omu. Din acest vîrf radiază o serie de culmi ramificate care
în cea mai mare parte alcătuiesc porţiunea transilvăneană a masivului şi pe care
le denumim culmile nordice.
Din partea de nord a arcului format de culmea principală şi culmea Strunga se mai despart către interiorul arcului trei culmi relativ scurte, de direcţie generală nord-sud, care închid între ele căldările glaciare ale văilor ce formeaxă obîrşiile văii Ialomiţa; acestea sînt culmile interioare.
Desprinsă din Vf. Găvanele (2 472 m), culmea Strunga, la început de direcţie ENE—VSV, apoi arcuită către sud, domină obîrşiile văii Gaura (spre N) şi cele ale văilor din bazinul superior al Ialomiţei. Pe această primă porţiune se înşiră Vf. Doamnele (2 401 m), Spinarea Doamnelor, Vf. Guţanu (2 242 m) şi Vf. Bătrîna (2 177 m). De aici se desface către SE coama înaltă şi largă a muntelui Bătrîna, iar culmea Strunga se continuă spre sud peste Colţii Ţapului, cu muntele Strungele Mari, pînă la Şeaua Strunga. Versantul vestic al muntelui Strungele Mari, numit muntele Grohotişu, formează în porţiunea superioară un abrupt stîncos din calcare jurasice, cu pereţi verticali (abruptul vestic al Bucegilor), la baza cărora se întind largi grohotişuri mobile, remarcabile prin rarităţile floristice Linaria alpina, Silene alpina şi Rumex scutatus.
Poalele acestui versant cad în V. Bîngălesei, afluent al văii Moeciului din bazinul Bîrsei.
Versantul estic al Strungelor Mari, relativ moderat înclinat şi acoperit cu păşuni, întretăiate
de jnepenişuri şi zone stîncoase, priveşte spre v. Horoabei. Firul superior al acesteia
(numit şi V. Bătrînei) se formează de sub Colţii Ţapului şi despărţind
piciorul puternic al muntelui Bătrîna de muntele Strungele Mari, se îndreaptă către sud
printre cline domoale cu jnepenişuri, apoi se adînceşte într-un canion îngust, îndreptîndu-se
prin pădure spre V. Ialomiţei, cu care confluează nu departe în aval de Peştera Ialomiţei, în Poiana Horoaba.
La circa 4 km la sud de Colţii Ţapului, culmea Strunga prezintă o şea largă, semicirculară, Şeaua Strunga (1 9C9 m), vechi punct de frontieră, prin care trece drumul Peştera Ialomiţei—Bran. Din înălţimile ce străjuiesc spre nord această şea se formează coama muntelui Colţii Padinei, ridicată între bazinul văii Horoaba (spre nord) şi cel al văii Coteanului (spre sud).
Din culoarul depresionar Bran—Rucăr se desprind numeroase poteci care iniţial au fost tăiate de ciobanii rîşnoveni şi brăneni care pătrundeau în Bucegi cu turmele de oi. Din cadrul lor au fost amenajate trasee turistice deosebit de interesante. Ca şi în cazul abruptului nordic şi aici, pînă la baza muntelui unde începe urcuşul sînt de străbătut cîţiva kilometri, fie în compania văilor, fie în cea a culmilor domoale.
Accesul de la Pensiunea Pepino spre Parcul Natural Bucegi poate fi facut fie prin Moeciu de Jos, de unde poate fi urmat unul din traseele: Clincea - Tiganesti - Vf. Scara - Cabana Omu' sau Ciubotea - Vf. Scara - Cabana Omu', fie prin Moeciu de Sus pe urmatorul traseu: Valea Bangaleasa - Saua Strunga - Cabana Padina.